A.M.Y

Am iubit, am iubit odata,

Cand am crezut c-am sa urasc mai mult,

Si pomi, si suflete, si pe mine.

Dar timpul s-a schimbat,

Si din iarna mohorata, s-a facut dintr-o data primavara,

Si sufletul meu a-nceput sa tremure,

Lovit de presimtirea ceva-ului necunoscut.

Si daca imi venea sa plang, sa rad,

Sa imbratisez pe cine imi iesea in cale,

De vina era aceasta stare.

Inima, ea, pe care o simteam de-atatea ori,

Rece, trista si inutila,

Simteam acum cum palpita cu sete de viata,

Alergand ca o nebuna.

Bratele mele mureau de dorul unei imbratisari fierbinti,

Pe care o asteptam, asa cum astepti, copil fiind, sa se coaca ciresele mari, parfumate,

Cu nerabdare pofticioasa.

Si-am alergat, am alergat spre fericire,

Cu bratele deschise si cu lacrimile curgandu-mi pe obrajii fragezi.

Nisipul imi ardea picioarele goale, dar mi-le-am racorit in mare.

Am starnit valuri cu mainile, stropindu-mi rochia subtire,

Ce se lipise de trupu-mi fierbinte,

Dornic de iubire.

Odata, mi-am scaldat ochii caprui in apele ochilor verzi, si-am simtit ca iubesc.

O iubire dureroasa, ce te face sa-ti pierzi linistea, schimband-o pe dorul necuprins al asteptarii.

Mi-e dor, am spus, pierzand odata cu aceasta vorba,

Si picul de liniste cel mai aveam.

Am iubit, am iubit odata, cand am crezut c-am sa urasc mai mult,

Si pomi, si suflete, si pe mine.

Dar timpul s-a schimbat si din iarna mohorata,

S-a facut dintr-o data primavara si sufletul meu a-nceput sa tremure,

Lovit de presimtirea ceva-ului necunoscut.